Buna! (?)

                  Ma numesc B.
     
      Viata mea nu este roz (de parca viata cuiva ar fi) si nu, nu sunt un negativist, pesimist, sunt realist. Traim in lumea asta unde e mai bine sa stii sa ignori decat sa stii sa accepti pentru a supravietui usor. Vine vremea in care iti dai seama de asta, a mea a venit.


     Zilele trecute, intr-unul din momentele mele in care stateam pe scaun si ma uitam la tavan, mi-am dat seama ca nu am pe nimeni, totul este o iluzie tampita. Prietenii mei, oricat de buni cred ca imi sunt, nu sunt, nici unul dintre ei. Chit ca ii stiu de o luna, de un an, de 3 ani, de 7 ani, toti sunt la fel: m-au lasat balta la un moment dat pentru cineva mai bun, sincer as vrea sa mint, dar e adevarat. Bineinteles, nu se aplica in cazul tuturor, sunt multe persoane care au acel cel mai bun prieten care nu ii va lasa balta niciodata, si bineinteles ca sunt invidios, si de ce nu as fi? Ma contrazic (un lucru des), am zis ca nu am pe nimeni, am gresit. Este familia, care va fi mereu aici. Banuiesc ca nu sunteti interesati de problemele mele, pe care bineinteles le dramatizez. Probabil va intrebati de ce am conceput acest blog. Vine si raspunsul: in ultimul timp am luat o pauza majora de 2 ani de la scris (compus diferite intamplari) si mi-e dor, mi-e dor sa creez o alta viata, cu alte probleme si sa uit de ale mele (intr-un oarecare fel); in concluzie m-am reapucat de scris. As mai aeva multe de spus, dar inca nu ma lasa inima...

                               Am o multime de prieteni care imi sunt mereu alaturi si viata mea e super!

                                                                                     (Te rog, fa-ti timp si citeste si adevarul)